Crestinismul este religia revelata, intemeiata de Iisus Hristos sau Mintuitorul Hristos (Mesia, Unsul lui Dumnezeu). Aceasta religie s-a raspindit, incetul cu incetul, la toate popoarele lumii, prin misonar, dar nu cuprinde pe toti oamenii din lume. Totusi este religia care numara cei mai multi credinciosi, daca se face comparatie cu oricare alta religie contemporana.
Cuvintul crestinism este derivat din numele - Christus - Unsul, adica Cel uns sa fie Mintuitorul lumii. Iisus Hristos este Dumnezeu Fiul intrupat pentru mintuirea lumii. Numele de crestin s-a dat mai intii credinciosilor din Antiohia (azi Antakia), potrivit textului din Faptele Apostloilor 11, 26, desi cei dintii ucenici ai lui Isus Hristos au facut parte din poporul evreu din Palestina secolului I. Cum era si firesc, misiunea crestina a inceput din centrul vietii religioase a evreilor de atunci, Ierusalimul, si a ajuns curind in marile metropole ale lumii antice mediterneene si pontice. Invatatura crestina s-a raspindit mai intii in mediile urbane, iar mai tarziu a patruns si in mediile rurale. In acestea din urma, credintele religioase idolatre au persistat indelung, iar raspindirea noii rleigii s-a facut adeseori prin martiriu: propagatorii noii credinte erau ucisi, uneori dupa chinuri prelungite, de catre adepti ai vechilor credinte idololatre. Si in prezent, in unele tinuturi ale pamantuli crestinismul se raspandeste de catre misionari care, uneori, risca sa plateasca chiar cu viata curajul lor de a vesti bastinasilor Evanghelia.
Izvoare
Despre crestinism se poate afla mai in amanunt din Scrierile sacre ale sale: Sfanta Scriptura a Vechiului si Noului Testament sau Biblia si cartile ce compun Sfanta Traditie si Traditia Bisericii (traditie dogmatica, liturgica si canonica).
a. Sfanta Scriptura cuprinde, in Vechiul Testament, urmatoarele carti:
Facerea, Iesirea, Leviticul, Numerii, Deuteronomul (care formeaza Pentateuhul sau Cartile lui Moise), Iosua Navi, Judecatorii, Rut, 1 Regi, 2 Regi, 3 Regi, 4 Regi, 1 Paralipomena, (1 Cronici), 2 Paralipomena (2 Cronici), 1 Ezdra, Neemia (2 Ezdra), Estera, Iov, Psalmii, Pildele lui Solomon, Ecclesiastul, Cintarea Cintarilor, Isaia, Ieremia, Plingerile lui Ieremia, Iezechiel, Daniel, Osea, Amos, Miheia, Ioil, Avdie, Ioana, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia, Maleahi. Urmeaza o serie de carti socotite drept <>: Cartea lui Tobit, Cartea Iuditei, Cartea lui Baruh, Epistola lui Ieremia, Cintarea celor trei tineri, Cartea a treia a lui Ezdra (a patra este socotita apocrifa), Cartea intelepciunii lui Solomon, Cartea lui Iisus, fiul lui Sirah (Ecclesiastul), Istoria Suzanei, Istoria omoririi balaurului si a sfarimarii lui Bel, Cartea intii a Macabeilor, Cartea a doua a Macabeilor, Cartea a treia a Macabeilor, Rugaciunea regelui Manase.
In Noul Testament se cuprind cartile: Sfanta Evanghelie dupa Matei, Sfanta Evanghelie dupa Marcu, Sfanta Evanghelie dupa Luca, Sfanta Evanghelie dupa Ioan, Faptele Sfintilor Apostoli, Epistolele Pauline (catre: Romani, Corinteni I si II, Tit, Filimon si Evrei); Epistolele sobornicesti (a Sf. Apostoli Iacob, Petru I si II, a Sf. Ioan I, II si III; a Sf. Iuda) si Apocalipsa sau Revelatia (Descoperirea facuta Sf. Ioan Teologul si Evanghelistul).
b. Sfanta Traditie propriu-zisa este formata din continutul invataturii de credinta insusit de Sfintii Apostoli direct de la Mintuitorul Iisus Hristos in decursul predicii Sale si consumnat in scris in Sfintele Evanghelii si in celelalte scrieri ale Noului Testament, scrieri care nu au putut cuprinde tot: Ioan 21, 25.
c. Traditia Bisericii. Cuprinde tot ceea ce s-a scris si s-a retinut, sub inspiratie dumnezeiasca, dupa moartea Apostolilor, si a ucenicilor lor (in mare parte), astfel incat noua credinta, credinta adevarata, sa straluceasca puternic in bezna idolatriei si sa intoarca pe oameni la credinta in adevaratul Dumnezeu. Amintim aici scrierile Parintilor apostolici, ale Sfintilor Parinti si scriitori bisericesti, ale ascetilor si, mai ales, ale martirilor, ale teologilor si marilor inspirati de Dumnezeu (imnologi, liturgisti si canonisti).
Evident, esenta crestinismului nu poate fi cunoscuta decit din Evanghelii, deoarece acolo sint citate ipsa verba Domini (insesi cuvintele Domnului).
Despre crestinism se poate afla mai in amanunt din Scrierile sacre ale sale: Sfanta Scriptura a Vechiului si Noului Testament sau Biblia si cartile ce compun Sfanta Traditie si Traditia Bisericii (traditie dogmatica, liturgica si canonica).
a. Sfanta Scriptura cuprinde, in Vechiul Testament, urmatoarele carti:
Facerea, Iesirea, Leviticul, Numerii, Deuteronomul (care formeaza Pentateuhul sau Cartile lui Moise), Iosua Navi, Judecatorii, Rut, 1 Regi, 2 Regi, 3 Regi, 4 Regi, 1 Paralipomena, (1 Cronici), 2 Paralipomena (2 Cronici), 1 Ezdra, Neemia (2 Ezdra), Estera, Iov, Psalmii, Pildele lui Solomon, Ecclesiastul, Cintarea Cintarilor, Isaia, Ieremia, Plingerile lui Ieremia, Iezechiel, Daniel, Osea, Amos, Miheia, Ioil, Avdie, Ioana, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia, Maleahi. Urmeaza o serie de carti socotite drept <
In Noul Testament se cuprind cartile: Sfanta Evanghelie dupa Matei, Sfanta Evanghelie dupa Marcu, Sfanta Evanghelie dupa Luca, Sfanta Evanghelie dupa Ioan, Faptele Sfintilor Apostoli, Epistolele Pauline (catre: Romani, Corinteni I si II, Tit, Filimon si Evrei); Epistolele sobornicesti (a Sf. Apostoli Iacob, Petru I si II, a Sf. Ioan I, II si III; a Sf. Iuda) si Apocalipsa sau Revelatia (Descoperirea facuta Sf. Ioan Teologul si Evanghelistul).
b. Sfanta Traditie propriu-zisa este formata din continutul invataturii de credinta insusit de Sfintii Apostoli direct de la Mintuitorul Iisus Hristos in decursul predicii Sale si consumnat in scris in Sfintele Evanghelii si in celelalte scrieri ale Noului Testament, scrieri care nu au putut cuprinde tot: Ioan 21, 25.
c. Traditia Bisericii. Cuprinde tot ceea ce s-a scris si s-a retinut, sub inspiratie dumnezeiasca, dupa moartea Apostolilor, si a ucenicilor lor (in mare parte), astfel incat noua credinta, credinta adevarata, sa straluceasca puternic in bezna idolatriei si sa intoarca pe oameni la credinta in adevaratul Dumnezeu. Amintim aici scrierile Parintilor apostolici, ale Sfintilor Parinti si scriitori bisericesti, ale ascetilor si, mai ales, ale martirilor, ale teologilor si marilor inspirati de Dumnezeu (imnologi, liturgisti si canonisti).
Evident, esenta crestinismului nu poate fi cunoscuta decit din Evanghelii, deoarece acolo sint citate ipsa verba Domini (insesi cuvintele Domnului).
Invatatura
Dumnezeu este unul singur in fiinta, dar intreit in persoane; Tatal, Fiul si Sfintul Duh. Dumnezeu-Tatal este principiul dumnezeirii, naste din veci pe Fiul si purcede din veci pe Duhul Sfint. Fiul Se mai numeste si Cuvintul sau Logosul Tatalui. Prin El s-au creat toate. El S-a intrupat de la Duhul Sfint si din Fecioara Maria, pentru noi oamenii, a patimit, a fost rastignit, a murit si S-a ingropat, dar a inviat omorind moartea si eliberind din iad pe toti dreptii Vechiului Testament, de la Adam si Eva (primii oameni) si pina atunci. S-a inaltat la cer si sta de-a drepta Tatalui. Va veni iarasi (la sfirsitul veacurilor) sa judece viii si mortii. Va intemeia o imparatie vesnica, dumnezeiasca, intr-un pamant nou si un cer nou. Dumnezeu-Fiul, Iisus Hristos, a trimis pe Duhul Sfint in lume pentru a-i continua lucrarea pina la a doua venire. Prin Duhul Sfint s-a intemeiat cea dintii mare comunitate crestina la Ierusalim, in jurul Apostolilor, Biserica. Biserica era condusa de Apostoli, prin Duhul Sfint. Ea a propovaduit si propovaduieste lumii adevarul dumnezeisc, noua religie si disparitia inchinarii la idoli.
Lumea a fost creata din nimic, prin Cuvintul lui Dumnezeu. Mai intii au fost creati ingerii, in zece cete. Una dintre cete, impreuna cu mai marele ei, Lucifer, s-a razvratit impotriva lui Dumnezeu vrind sa fie ca Dumnezeu. Trudindu-se, acestia au cazut din vrednicia pe care au avut-o si si-au inrait firea devenind diavoli. Lucifer, impreuna cu ingerii sai, lucreaza raul in lume. Ei vor fi pedepsiti si trimisi in focul iadului dupa judecata universala.
Din toata lumea materiala numai omul nu a fost creat prin cuvint. Trupul sau a fost modelat din tarina de catre Dumnezeu si i s-a dat suflare de viata sau suflet. Intii a fost adus la existenta barbatul ( Adam ) si dupa aceea femeia, dintr-o coasta a lui, pe cind Adam dormea. Cea dintii pereche de oameni a primit porunca sa ramina in rai ( Eden) , sa stapineasca peste toate vietuitoarele pamantului, sa ingrijeasca raiul, sa manince din oricare pom in afara de pomul cunostintei binelui si raului. Diavolul, prefacut in sarpe, a indemnat mai intii pe Eva sa manince din pomul oprit. Eva a dat apoi si lui Adam sa manince. Astfel, cei dintii oameni au calcat porunca lui Dumnezeu. Ei au fost alungati din rai, unde avusesera toate de-a gata, si au fost lasati sa-si cistige existenta (pe pamantul saracacios si blestemat) prin sudoarea fruntii. Cei dintii oameni au primit insa fagaduinta unui Mintuitor. Aceasta fagaduinta, pastrata cu greu in sufletele oamenilor, a fost mereu reamintita lumii prin patriarhii si profetii Vechiului Testament, prin Ioan Botezatorul - ultimul profet al Vechiului Testament. Fagaduinta mintuirii s-a implinit cind la Roma domnea imparatul Augustus si cind Palestina se afla sub stapinire romana. Atunci S-a nascut Iisus Hristos (Mesia ), Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului, Mintuitorul lumii.
Fiecare om care crede in Iisus Hristos trebuie sa se boteze in numele Sfintei Treimi: Tatal, Fiul si Sfintul Duh, si sa nu mai pacatuiasca. Prin Botez i se sterge pacatul stramosesc si devine parte din Trupul lui Hristos - Biserica. In afara Bisericii nu exista mintuire pentru ca oricine se afla in afara Bisericii nu este in Iisus Hristos. El a recapitulat intreg neamul omenesc in Sine. Pentru cresterea lui Hristos, dupa Botez, Biserica pune la dispozitia credinciosilor inca sase Sfinte Taine: Mirungerea ( Pecetluirea sau insemnarea cu pecetea harului Duhului Sfint), Pocainta ( celor ce au gresit dupa Botez si au nevoie de iertare pentru a reintra in comuniune cu Hristos), Sfanta Impartasanie sau Cuminecatura ( impartasirea cu Hristos sub forma piinii si a vinului devenite Trupul si Singele lui Hristos prin puterea Sfintului Duh), Nunta (Cununia sau Casatoria), Preotia ( in trei trepte: arhiereu, preot si diacon, pentru cei pregatiti special in vederea slujirii preotesti) si Maslul ( pentru vindecarea trupului si a sufletului, prin rugaciunea preotilor Bisericii si prin ungere cu untdelemn sfintit).
Pentru sfintirea naturii inconjuratoare se oficiaza diverse slujbe speciale sau lucrari sfintitoare, desemnate cu termenul general de ierurgii, provenit din cuvantul grecesc .
Observatii asupra crestinismului in general si in raport cu alte religii
Crestinismul actual cunoaste trei mari confesiuni: Ortodoxa, Romano-Catolica si Protestanta. Confesiunea Ortodoxa sau Biserica Ortodoxa cuprinde acele Biserici care au pastrat nestirbit tezaurul de credinta primit direct de la Mintuitorul prin Sfintii Apostoli. De aceea, in Biserica Ortodoxa conducerea este sinodala (sau colegiala). Confesiunea sau Biserica Romano-Catolica inglobeaza acea parte din crestinism care a evoluat in traditia apuseana de limba latina, avind centrul la Roma. Conducerea Bisericii este monarhica, piramidala, avind in virf pe episcopul Romei, intitulat Papa si socotit <> ( Vicarius Christi). Clerul este celib. In Confensiunea Protestanta cunoastem mai multe Biserici, rupte din romano-catolicism prin reformele initiate de Martin Luther, Jean Calvin, Ulrich Zwingli, Henric al VIII-lea (Anglia), John Wesley (Anglia). Anglicanismul si Bisericile luterane scandinave au o ierarhie similara romano-catolicismului, dar cu dreptul de a se casatori.
Din Protestantism au aparut o multime de denominatiuni, care mai de care mai independente si lipsite de ierarhia traditionala.
In prezent exista o tendinta generala crestina spre refacerea unitatii, prin eforturi conjugale. Consiliul Ecumenic al Bisericilor, Conferinta Bisericilor Europene, Conferinta Crestina pentru Pace, Federatia Mondiala Lutherana si Alianta Mondiala Reformata sint doar principalele organisme crestine vizind refacerea unitatii.
Fata de celelalte religii, crestinismul constituie o noutate extraordinara in viata religioasa a umanitatii. Raportul dintre om si Dumnezeu se schimba prin insasi legatura creata intre Dumnezeu si om prin intruparea Fiului lui Dumnezeu, intrupare reala, atestata istoric. De aici inainte Dumnezeu Se reveleaza ca partas la viata omului, in masura in care omul vrea ca Dumnezeu sa Se faca partas la viata Lui si intelege rostul comuniunii cu Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu, a doua persoana a Sfintei Treimi, asumindu-Si firea omeneasca prin intrupare, devine Hristosul (Unsul, Mesia cel asteptat) si reface, restaureaza fiintial (ontologic) firea oamenilor. Acest lucru nu este intrevazut in nici una dintre religiile lumii, in afara de crestinism. Omul devine co-partas la iubirea dumnezeiasca. El nu mai este robul idolilor care, prin hidosenia lor, inspirau groaza si acte cultice dintre cele mai singeroase. De asemenea, intreaga viata spirituala si cultica se transforma intr-un suvoi de iubire lucratoare, de pace si buna intelegere intre oameni, spre deosebire de impulsurile razboinice prezente in toate mitologiile vechi. Iarasi, relatiile dintre oameni, bazate in primul rind pe modul de a gindi despre Dumnezeu se schimba total in crestinism. Semenul nostru poarta in sine chipul lui Dumnezeu. Crestinismul inseamna restaurarea omului, asezarea omului in starea lui dintii, ba, mai mult, indumnezeirea lui prin har. Natura umana ramine creaturala, dar viata omului poate dainui in vesnicia fericita la care omul a fost chemat de catre Dumnezeu.
Originea divina a religiei crestine. Una dintre caracteristicile esentiale si fundamentale ale crestinismului o constituie originea sa dumnezeiasca. Aceasta caracteristica sau trasatura este evidentiata expres in cuvintele de inceput ale Evangheliei dupa Ioan, unde se specifica si se marturiseste totodata co-eternitatea Fiului, a Cuvintului lui Dumnezeu cu Tatal. Acelasi Cuvint sau Logos din veci si Dumnezeu a venit in lume, S-a intrupat si i-a invatat pe ai Sai, strapungind si risipind intunericul necunostintei ca o Lumina. Acelasi Cuvint sau Logos intrupat pentru mintuirea noastra, a oamenilor, a venit din Cer pe pamant, coborindu-Se ca piine a vietii, ca Piinea Vie datatore de viata: <> (Ioan 6, 38, 51, 54).
Dumnezeirea Mintuitorului nostru Iisus Hristos a fost clar descrisa in cele patru Evanghelii, precum si in toate celelalte scrieri din care este alcatuit Noul Testament. Mai intii, Evangheliile arata ca intruparea si Nasterea intre oameni a Fiului lui Dumnezeu a avut loc la plinirea vremii prezise de Duhul Sfint prin gura proorocilor Vechiului Testament. Faptul a fost precedat de incunostiintare prin inger, pentru a se intelege ca Fiul nascut fara de mama, din veci, din Tatal, ia trup si Se naste fara tata pamantesc din Fecioara Maria. De aceea, Intruparea Fiului, venirea Logosului in lume constituie un moment crucial in istoria mintuirii. Pe tot parcursul vietii Sale printre oameni ca Dumnezeu adevarat si om desavirsit, Domnul nostru Iisus Hristos a vestit credinciosilor intemeierea imparatiei lui Dumnezeu, imparatie spirituala in care pot intra efectiv, prin Botez, toti cei care vor sa se mintuiasca. Imparatia lui Dumnezeu este imparatia cerurilor, ea nu este din lumea aceasta, dar este pentru oamenii din lumea aceasta. Ea este imparatia care va sa vina si <>, cum se afirma in Simbolul credintei.
Intreaga Sa invatatura a fost pecetluita prin fapte reale, prin minuni la care au fost de fata Sf. Apostoli si oameni de tot felul si in diverse prilejuri. De aceea, Mintuitorul a usurat povara suferintelor fizice si morale ale unora dintre credinciosii care veneau la El: a vindecat bolnavi, orbi, schiopi, slabanogi, indraciti. De asemenea, El a inviat morti (tinarul din Nain, fiica lui Iair si pe Lazar) numai ca sa se preamareasca si sa se cunoasca puterea lui Dumnezeu. Mai mult, minunile savirsite de Mintuitorul si relatate in amanunt de cei patru evanghelisti s-au petrecut in fata oamenilor, nu intr-ascuns, tocmai pentru ca ele sa fie de netagaduit. Marea si vintul s-au linistit la cuvintul-porunca al Fiului lui Dumnezeu Intrupat, trupul Sau si-a dezvaluit stralucirea in transfigurare la Schimbarea la Fata, dar a si inviat din morti dupa Patima cea de buna voie. Iar toate acestea s-au facut tocmai pentru a dezvalui taina iubirii netarmurite fata de lume a lui Dumnezeu cel unul in Treime: Tatal, Fiul si Sfintul Duh. Caci insusi Tatal va iubeste pe voi, fiindca voi M-ati iubit pe Mine si ati crezut ca de la Dumnezeu am iesit. Iesit-am de la Tatal si am venit in lume: iarasi las lumea si ma duc la Tatal>> (Ioan 16, 27-28).
Apostolii au retinut sensul dumnezeiesc al minunilor savirsite de Mintuitorul Hristos in lume si s-au convins ei insisi de dumnezeirea Lui si a religiei pe care o intemeia: <> (Ioan 16, 30).
Scopul misiunii Fiului lui Dumnezeu intrupat pe pamant, in lumea de aici a fost si a ramas in continuare un scop dumnezeiesc. Astfel, intr-o lume in care curajul, vitejia omului, se masura prin capacitatea lui de a rapune intr-un fel sau altul pe aproapele si semenul sau, Iisus Hristos aduce dorul dupa viata vesnica, dupa cunoasterea lui Dumnezeu si a iubirii Sale fata de toti oamenii, fata de cei drepti si fata de cei cazuti in pacat. <> (Ioan 17, 3). Acest adevar a fost prezis prin profeti: <> (Matei 13, 35).
Dumnezeu S-a inomenit pentru ca omul sa se indumnezeiasca - asa cum spune un sfint parinte al Ortodoxiei crestine. De aceea se poate afirma direct ca in crestinism inaltarea omului spre Dumnezeu este posibila tocmai pentru ca Dumnezeu, prin intruparea Fiului, a venit in lume ca sa refaca legatura cea dintii dintre Sine si om, dar si pentru ca printr-o cale dumnezeiasca si omeneasca totodata sa faca din om o fiinta cu totul vrednica de <> pe calea continua a desavirsirii.
Asa cum lesne se observa, crestinismul inseamna indumnezeirea omului prin Dumnezeu intrupat, prin Fiul lui Dumnezeu intrupat, pirga omenitatii indumnezeite, veriga unirii noastre prin har cu Dumnezeu in Hristos cel ce a fost rastignit, a murit si inviat.
Certitudinea dumnezeirii Mintuitorului Hristos inseamna in acelasi timp certitudinea posibilitatii indumnezeirii celor ce s-au imbracat prin moarte si inviere cu Hristos la Botez, adica la intrarea lor in crestinism. Prin urmare, crestinismul nu este o simpla religie: el inseamna traire in Hristos, in Dumnezeu intrupat, biruitorul mortii si datatorul vietii vesnice.
Dumnezeu este unul singur in fiinta, dar intreit in persoane; Tatal, Fiul si Sfintul Duh. Dumnezeu-Tatal este principiul dumnezeirii, naste din veci pe Fiul si purcede din veci pe Duhul Sfint. Fiul Se mai numeste si Cuvintul sau Logosul Tatalui. Prin El s-au creat toate. El S-a intrupat de la Duhul Sfint si din Fecioara Maria, pentru noi oamenii, a patimit, a fost rastignit, a murit si S-a ingropat, dar a inviat omorind moartea si eliberind din iad pe toti dreptii Vechiului Testament, de la Adam si Eva (primii oameni) si pina atunci. S-a inaltat la cer si sta de-a drepta Tatalui. Va veni iarasi (la sfirsitul veacurilor) sa judece viii si mortii. Va intemeia o imparatie vesnica, dumnezeiasca, intr-un pamant nou si un cer nou. Dumnezeu-Fiul, Iisus Hristos, a trimis pe Duhul Sfint in lume pentru a-i continua lucrarea pina la a doua venire. Prin Duhul Sfint s-a intemeiat cea dintii mare comunitate crestina la Ierusalim, in jurul Apostolilor, Biserica. Biserica era condusa de Apostoli, prin Duhul Sfint. Ea a propovaduit si propovaduieste lumii adevarul dumnezeisc, noua religie si disparitia inchinarii la idoli.
Lumea a fost creata din nimic, prin Cuvintul lui Dumnezeu. Mai intii au fost creati ingerii, in zece cete. Una dintre cete, impreuna cu mai marele ei, Lucifer, s-a razvratit impotriva lui Dumnezeu vrind sa fie ca Dumnezeu. Trudindu-se, acestia au cazut din vrednicia pe care au avut-o si si-au inrait firea devenind diavoli. Lucifer, impreuna cu ingerii sai, lucreaza raul in lume. Ei vor fi pedepsiti si trimisi in focul iadului dupa judecata universala.
Din toata lumea materiala numai omul nu a fost creat prin cuvint. Trupul sau a fost modelat din tarina de catre Dumnezeu si i s-a dat suflare de viata sau suflet. Intii a fost adus la existenta barbatul ( Adam ) si dupa aceea femeia, dintr-o coasta a lui, pe cind Adam dormea. Cea dintii pereche de oameni a primit porunca sa ramina in rai ( Eden) , sa stapineasca peste toate vietuitoarele pamantului, sa ingrijeasca raiul, sa manince din oricare pom in afara de pomul cunostintei binelui si raului. Diavolul, prefacut in sarpe, a indemnat mai intii pe Eva sa manince din pomul oprit. Eva a dat apoi si lui Adam sa manince. Astfel, cei dintii oameni au calcat porunca lui Dumnezeu. Ei au fost alungati din rai, unde avusesera toate de-a gata, si au fost lasati sa-si cistige existenta (pe pamantul saracacios si blestemat) prin sudoarea fruntii. Cei dintii oameni au primit insa fagaduinta unui Mintuitor. Aceasta fagaduinta, pastrata cu greu in sufletele oamenilor, a fost mereu reamintita lumii prin patriarhii si profetii Vechiului Testament, prin Ioan Botezatorul - ultimul profet al Vechiului Testament. Fagaduinta mintuirii s-a implinit cind la Roma domnea imparatul Augustus si cind Palestina se afla sub stapinire romana. Atunci S-a nascut Iisus Hristos (Mesia ), Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului, Mintuitorul lumii.
Fiecare om care crede in Iisus Hristos trebuie sa se boteze in numele Sfintei Treimi: Tatal, Fiul si Sfintul Duh, si sa nu mai pacatuiasca. Prin Botez i se sterge pacatul stramosesc si devine parte din Trupul lui Hristos - Biserica. In afara Bisericii nu exista mintuire pentru ca oricine se afla in afara Bisericii nu este in Iisus Hristos. El a recapitulat intreg neamul omenesc in Sine. Pentru cresterea lui Hristos, dupa Botez, Biserica pune la dispozitia credinciosilor inca sase Sfinte Taine: Mirungerea ( Pecetluirea sau insemnarea cu pecetea harului Duhului Sfint), Pocainta ( celor ce au gresit dupa Botez si au nevoie de iertare pentru a reintra in comuniune cu Hristos), Sfanta Impartasanie sau Cuminecatura ( impartasirea cu Hristos sub forma piinii si a vinului devenite Trupul si Singele lui Hristos prin puterea Sfintului Duh), Nunta (Cununia sau Casatoria), Preotia ( in trei trepte: arhiereu, preot si diacon, pentru cei pregatiti special in vederea slujirii preotesti) si Maslul ( pentru vindecarea trupului si a sufletului, prin rugaciunea preotilor Bisericii si prin ungere cu untdelemn sfintit).
Pentru sfintirea naturii inconjuratoare se oficiaza diverse slujbe speciale sau lucrari sfintitoare, desemnate cu termenul general de ierurgii, provenit din cuvantul grecesc .
Observatii asupra crestinismului in general si in raport cu alte religii
Crestinismul actual cunoaste trei mari confesiuni: Ortodoxa, Romano-Catolica si Protestanta. Confesiunea Ortodoxa sau Biserica Ortodoxa cuprinde acele Biserici care au pastrat nestirbit tezaurul de credinta primit direct de la Mintuitorul prin Sfintii Apostoli. De aceea, in Biserica Ortodoxa conducerea este sinodala (sau colegiala). Confesiunea sau Biserica Romano-Catolica inglobeaza acea parte din crestinism care a evoluat in traditia apuseana de limba latina, avind centrul la Roma. Conducerea Bisericii este monarhica, piramidala, avind in virf pe episcopul Romei, intitulat Papa si socotit <
Din Protestantism au aparut o multime de denominatiuni, care mai de care mai independente si lipsite de ierarhia traditionala.
In prezent exista o tendinta generala crestina spre refacerea unitatii, prin eforturi conjugale. Consiliul Ecumenic al Bisericilor, Conferinta Bisericilor Europene, Conferinta Crestina pentru Pace, Federatia Mondiala Lutherana si Alianta Mondiala Reformata sint doar principalele organisme crestine vizind refacerea unitatii.
Fata de celelalte religii, crestinismul constituie o noutate extraordinara in viata religioasa a umanitatii. Raportul dintre om si Dumnezeu se schimba prin insasi legatura creata intre Dumnezeu si om prin intruparea Fiului lui Dumnezeu, intrupare reala, atestata istoric. De aici inainte Dumnezeu Se reveleaza ca partas la viata omului, in masura in care omul vrea ca Dumnezeu sa Se faca partas la viata Lui si intelege rostul comuniunii cu Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu, a doua persoana a Sfintei Treimi, asumindu-Si firea omeneasca prin intrupare, devine Hristosul (Unsul, Mesia cel asteptat) si reface, restaureaza fiintial (ontologic) firea oamenilor. Acest lucru nu este intrevazut in nici una dintre religiile lumii, in afara de crestinism. Omul devine co-partas la iubirea dumnezeiasca. El nu mai este robul idolilor care, prin hidosenia lor, inspirau groaza si acte cultice dintre cele mai singeroase. De asemenea, intreaga viata spirituala si cultica se transforma intr-un suvoi de iubire lucratoare, de pace si buna intelegere intre oameni, spre deosebire de impulsurile razboinice prezente in toate mitologiile vechi. Iarasi, relatiile dintre oameni, bazate in primul rind pe modul de a gindi despre Dumnezeu se schimba total in crestinism. Semenul nostru poarta in sine chipul lui Dumnezeu. Crestinismul inseamna restaurarea omului, asezarea omului in starea lui dintii, ba, mai mult, indumnezeirea lui prin har. Natura umana ramine creaturala, dar viata omului poate dainui in vesnicia fericita la care omul a fost chemat de catre Dumnezeu.
Originea divina a religiei crestine. Una dintre caracteristicile esentiale si fundamentale ale crestinismului o constituie originea sa dumnezeiasca. Aceasta caracteristica sau trasatura este evidentiata expres in cuvintele de inceput ale Evangheliei dupa Ioan, unde se specifica si se marturiseste totodata co-eternitatea Fiului, a Cuvintului lui Dumnezeu cu Tatal. Acelasi Cuvint sau Logos din veci si Dumnezeu a venit in lume, S-a intrupat si i-a invatat pe ai Sai, strapungind si risipind intunericul necunostintei ca o Lumina. Acelasi Cuvint sau Logos intrupat pentru mintuirea noastra, a oamenilor, a venit din Cer pe pamant, coborindu-Se ca piine a vietii, ca Piinea Vie datatore de viata: <
Dumnezeirea Mintuitorului nostru Iisus Hristos a fost clar descrisa in cele patru Evanghelii, precum si in toate celelalte scrieri din care este alcatuit Noul Testament. Mai intii, Evangheliile arata ca intruparea si Nasterea intre oameni a Fiului lui Dumnezeu a avut loc la plinirea vremii prezise de Duhul Sfint prin gura proorocilor Vechiului Testament. Faptul a fost precedat de incunostiintare prin inger, pentru a se intelege ca Fiul nascut fara de mama, din veci, din Tatal, ia trup si Se naste fara tata pamantesc din Fecioara Maria. De aceea, Intruparea Fiului, venirea Logosului in lume constituie un moment crucial in istoria mintuirii. Pe tot parcursul vietii Sale printre oameni ca Dumnezeu adevarat si om desavirsit, Domnul nostru Iisus Hristos a vestit credinciosilor intemeierea imparatiei lui Dumnezeu, imparatie spirituala in care pot intra efectiv, prin Botez, toti cei care vor sa se mintuiasca. Imparatia lui Dumnezeu este imparatia cerurilor, ea nu este din lumea aceasta, dar este pentru oamenii din lumea aceasta. Ea este imparatia care va sa vina si <
Intreaga Sa invatatura a fost pecetluita prin fapte reale, prin minuni la care au fost de fata Sf. Apostoli si oameni de tot felul si in diverse prilejuri. De aceea, Mintuitorul a usurat povara suferintelor fizice si morale ale unora dintre credinciosii care veneau la El: a vindecat bolnavi, orbi, schiopi, slabanogi, indraciti. De asemenea, El a inviat morti (tinarul din Nain, fiica lui Iair si pe Lazar) numai ca sa se preamareasca si sa se cunoasca puterea lui Dumnezeu. Mai mult, minunile savirsite de Mintuitorul si relatate in amanunt de cei patru evanghelisti s-au petrecut in fata oamenilor, nu intr-ascuns, tocmai pentru ca ele sa fie de netagaduit. Marea si vintul s-au linistit la cuvintul-porunca al Fiului lui Dumnezeu Intrupat, trupul Sau si-a dezvaluit stralucirea in transfigurare la Schimbarea la Fata, dar a si inviat din morti dupa Patima cea de buna voie. Iar toate acestea s-au facut tocmai pentru a dezvalui taina iubirii netarmurite fata de lume a lui Dumnezeu cel unul in Treime: Tatal, Fiul si Sfintul Duh. Caci insusi Tatal va iubeste pe voi, fiindca voi M-ati iubit pe Mine si ati crezut ca de la Dumnezeu am iesit. Iesit-am de la Tatal si am venit in lume: iarasi las lumea si ma duc la Tatal>> (Ioan 16, 27-28).
Apostolii au retinut sensul dumnezeiesc al minunilor savirsite de Mintuitorul Hristos in lume si s-au convins ei insisi de dumnezeirea Lui si a religiei pe care o intemeia: <
Scopul misiunii Fiului lui Dumnezeu intrupat pe pamant, in lumea de aici a fost si a ramas in continuare un scop dumnezeiesc. Astfel, intr-o lume in care curajul, vitejia omului, se masura prin capacitatea lui de a rapune intr-un fel sau altul pe aproapele si semenul sau, Iisus Hristos aduce dorul dupa viata vesnica, dupa cunoasterea lui Dumnezeu si a iubirii Sale fata de toti oamenii, fata de cei drepti si fata de cei cazuti in pacat. <
Dumnezeu S-a inomenit pentru ca omul sa se indumnezeiasca - asa cum spune un sfint parinte al Ortodoxiei crestine. De aceea se poate afirma direct ca in crestinism inaltarea omului spre Dumnezeu este posibila tocmai pentru ca Dumnezeu, prin intruparea Fiului, a venit in lume ca sa refaca legatura cea dintii dintre Sine si om, dar si pentru ca printr-o cale dumnezeiasca si omeneasca totodata sa faca din om o fiinta cu totul vrednica de <
Asa cum lesne se observa, crestinismul inseamna indumnezeirea omului prin Dumnezeu intrupat, prin Fiul lui Dumnezeu intrupat, pirga omenitatii indumnezeite, veriga unirii noastre prin har cu Dumnezeu in Hristos cel ce a fost rastignit, a murit si inviat.
Certitudinea dumnezeirii Mintuitorului Hristos inseamna in acelasi timp certitudinea posibilitatii indumnezeirii celor ce s-au imbracat prin moarte si inviere cu Hristos la Botez, adica la intrarea lor in crestinism. Prin urmare, crestinismul nu este o simpla religie: el inseamna traire in Hristos, in Dumnezeu intrupat, biruitorul mortii si datatorul vietii vesnice.
