ARTE MARTIALE

Aikidō este o artă marţială japoneză. Aikidō înseamnă textual „calea armonizării energiei,” fiind artă marţială ce face parte din categoria „internă” a stilurilor de luptă. A fost fondat de maestrul japonez Morihei Ueshiba (1883-1969) şi se bazează pe utilizarea forţei adversarului prin aplicare de tehnici articulare şi eschive realizate prin tai sabaki (pivotări în arc de cerc). În aikido se utilizează proiectări, luxări, strangulări şi, în mică măsură, lovituri. Aikido îşi are rădăcinile în jujitsu şi tehnicile de luptă cu sabia şi suliţa utilizate de samurai în Japonia medievală, dar multe dintre tehnicile sale sunt invenţia maestrului Ueshiba. Principiile de non-rezistenţă, utilizarea forţei adversarului cât şi emblema artei sugerează legături cu alte stiluri interne, de origine chineză: Taijiquan, Baguazhang şi Xingyiquan.
Fiind un stil de luptă pur defensiv, Aikido nu organizează şi nu participă la competiţii. Există în schimb numeroase demonstraţii în care măiestria este dovedită cu ajutorul unui uke (atacator).

Jujutsu ("arta supleţei") este o artă marţială japoneză. Tehnicile utlizate in Jujutsu conţin în principal proiectări ale adversarului la podea, imobilizări, strangulări, şi, un mare număr de tehnici articulare. Varietatea mare de tehnici şi folosirea eficientă a biomecanicii corpului în acestea, fac din Jujutsu o metodă de autoapărare foarte eficientă.

Judo "calea blândeţii", este o artă marţială japoneză modernă (Gendai budō). În 1882, pornind de la principiile tradiţionalului jujutsu şi păstrând tehnicile de aruncare şi prize ale acestuia, profesorul Jigoro Kano şi-a format propriul său stil, care a devenit cunoscut sub denumirea de Kano-ryu, iar mai târziu s-a numit Kodokan Judo. Principiile sale se bazează pe folosirea supleţei în locul forţei brute, fiind eliminate loviturile şi unele luxări periculoase, cum ar fi luxarea degetelor. În judo se folosesc proiectări, secerări, fixări la sol, strangulări şi luxări.La începutul secolului trecut, pe măsură ce judoul a fost popularizat în Europa, şi-a pierdut treptat caracterul şi proprietăţile de artă marţială, transformându-se în sport. În 1964 judo a devenit probă olimpică.
Practicantul judoului se numeşte judoka. Echipamentul de judo, numit judogi, a fost introdus de către Kano în anul 1907, dar pentru grade folosea, în continuare, numai centuri albe şi negre.

Kung Fu (termen relativ nou, devenit popular de-abia în sec. 20), desemnează în general artele marţiale chinezeşti, care cuprind o multitudine de stiluri. Termenul mai precis "Shaolin Kung Fu" desemneaza sistemul de luptă al călugărilor din Templul Shaolin. Din Shaolin Kung Fu precum şi influenţe din alte stiluri s-a dezvoltat Karate pe insula Okinawa. Karate (= istoric văzut, un alt termen pentru Kempo]) descinde din Kung Fu.

Karate-dō este o artă marţială japoneză introdusă în Japonia (şi ulterior în lume) din Okinawa în 1922. În japoneză kara înseamnă gol, te înseamnă mână iar înseamnă cale, rezultatul fiind calea mâinii goale. În karate se utilizează lovituri cu mâinile şi picioarele, blocaje, secerări, prize, proiectări fiind un stil extern de luptă.
Originile karate-ului le constituie diferite stiluri de arte marţiale chinezeşti (kung-fu sau gong-fu, respectiv kem-po în pronunţare japoneză), "strămoşul" fiind pokkeck (aşa-numitul "box chinezesc" sau "box de templu"), respectiv shaolin quang-fa, practicat de călugarii templului shaolin. Derivate ale acestui sistem de luptă, mai ales aşa-numitele "stiluri sudice" (China sudică) au stat la rîndul lor la baza Okinawa-te, a artelor marţiale practicate pe insula Okinawa. Acestea s-au dezvoltat din importante influenţe repetate de-a lungul secolelor importate din China, dar şi din stiluri de luptă băştinaşe. Incă înaintea răspândirii sistemului de luptă Okinawa-te (ulterior kara-te) existau mai multe stiluri, care stau la baza "stilurilor tradiţionale" ale karate.
Întemeietorul karatedo-ului modern este considerat Gichin Funakoshi (1868-1957), fondatorul stilului Shotokan. După 1922, când a sosit în Japonia din Okinawa, Funakoshi a făcut cunoscut karate prin mai multe demonstraţii şi prelegeri. Pentru a creşte popularitatea stilului său de luptă (Okinawa-te), l-a denumit în japoneză "karate" (kara-te).
Există numeroase stiluri ("ryu"= şcoală în limba japoneză) de karate, diferite prin tehnicile de luptă şi principiile strategice pe care le folosesc. De exemplu,


Shotokan foloseşte atacuri lungi, din mişcare, punând accent pe viteză, mobilitate, supleţe, în timp ce în Goju-ryu se folosesc atacuri şi blocaje scurte, fără deplasare, accentul fiind pus pe forţă. Toate stilurile folosesc două exercţii de bază: kata (set de tehnici prestabilite mimând lupta cu adversari imaginari) şi kumite (lupta cu adversar real). În karate sportiv se organizează competiţii de kata şi de kumite.Locul în care se practică karate (sala de antrenament) se numeşte dojo. Termenul este folosit şi în cazul altor arte marţiale japoneze.
Practicantul de karate se numeşte karateka (kara-te ka). În funcţie de nivelul de pregătire,în urma unui examen, practicantului i se acordă grade. Gradele inferioare (descrescătoare, de la 10 la 1) se numesc kyu. Gradele superioare (crescătoare, de la 1 la 12) se numesc dan. Fiecărui grad îi corespunde o centură de o anumită culoare. Sistemul de culori poate fi diferit de la un stil la altul, dar culorile de bază sunt albă, galbenă, verde, albastră, maro (pentru kyu), neagră, pentru dan, cu un număr de trese transversale corespunzător gradului dan.
În ordine alfabetică:
Chito-ryu
Goju-ryu
Hon-Do-Ryu
Isshinryu
Kyokushin
San-Ki-Do (San=3, Ki=energie vitala, Do=cale)
Shaolin
Shito-ryu
Shotokan
Fudokan
Tameshiwari (Arta de a sparge)
Wado-ryu
World Oyama Karate

Qwan-Ki-Do (ortografiat şi sub formele Qwan Ki Do, Qwankido, Quan Khi Dao) este o artă marţială chino-vietnameză, predată de maestrul vietnamez Pham Xuan Tong. Acesta trăieşte şi predă actualmente în Franţa dar ţine foarte des stagii de pregătire în diverse părţi ale lumii, inclusiv România, unde vine aproape în fiecare an. Este căsătorit cu o franţuzoaică cu care are 3 copii.
A învăţat artele marţiale de la maestrul său chinez (de etnie Hakka) Chau Quan Ki, în onoarea şi amintirea căruia a denumit metoda (Quan Khi Dao), dar a studiat şi artele marţiale tradiţionale vietnameze împreună cu unchiul său. Este moştenitorul oficial al şcolii lui Chau Quan Ki iar şcoala înfiinţată de el îmbină toate cunoştinţele acumulate de maestrul Pham Xuan Tong prin practicarea stilurilor învăţate, prin experienţa acumulată în competiţii şi în războiul din Vietnam.
Stilul se dezvoltă şi se perfecţionează neîncetat.
Formele tehnice Tao Quyen sunt similare taolu-urilor chinezeşti, sau kata-urilor japoneze. Acestea sunt făcute în aşa fel încât forma întâi este în opoziţie cu forma a treia, a doua cu a patra. Spre exemplu, doi adversari pot purta o luptă "regizată", unul executând prima formă, iar celălalt a treia.Cuvantul Qwan-Ki-Do inseamna in romana:calea tuturor energiilor corporale

Shotokan este un stil de Karate introdus de maestrul Gichin Funakoshi (1868-1957). Foarte răspândit în lume, Shotokan se traduce prin "Şcoala lui Shoto", după porecla (Shoto) sub care era cunoscut maestrul Funakoshi, dar există şi alte interpretări cum ar fi "Şcoala bradului şi a valului", aici prin bradul mereu verde simbolizând veşnica tinereţe a concepţiilor şi neîncetata lor înnoire iar prin val, munca necurmată care trebuie depusă pentru a putea însuşi aceste principii, muncă asemenea valurilor care lovesc neîncetat ţărmul. Acest stil pune accentul pe poziţiile adânci şi lungi, pe tehnicile eficace în lupta de la distanţă şi pe dezvoltarea vitezei. Tehnicile de mâini şi cele de picior apar în proporţii egale.

 
 
 

Recomandam

Recomandam