Testul Arborelui

Prin desen se pot exprima lucruri despre interioritatea noastra la care limbajul are mai putin acces, in cazul copiilor fiind cu atat mai eficient.
Testul arborelui
In terapia copilului, se folosesc adesea tehnicile proiective, deoarece desenul este o reflectare a procesului de gandire si a modificarilor survenite in constiinta lui. Este o modalitate de a scoate la lumina sentimente, apeland la spontaneitatea si dorinta de joc a copiiilor. 
In 1949, psihologul Charles Koch a elaborat un astfel de test proiectiv, care a cunoscut de-a lungul timpului mai multe variante si modificari. Testul presupune desenarea unui copac. Aparent simpla, metoda poate avea rezultate surprinzatoare. La nivel simbolistic, schema copacului este comparabila cu schema corporala a unui om, iar fiecare element al desenului reprezinta o caracteristica psihica.

Interpretarea testului arborelui
Interpretarea testului incepe prin urmarirea procesului desenarii: de unde incepe sa deseneze, ce sterge, ce accentueaza, unde insista, unde trece cu vederea, daca liniile sunt nesigure sau prea apasate, ce exprima comportamentul non-verbal in timpul efectuarii testului. Dupa o impresie globala asupra desenului, se trece la analiza structurata.
- • In primul rand, se tine cont de dimensiunea acestuia. Un desen mare denota vitalitate, expansiune, pe cand unul mic - timiditate si inhibitie.
- • Trunchiul permite evaluarea gradului de stabilitate emotionala (sensibilitate, vulnerabilitate, susceptibilitate, adaptabilitate). Latimea trunchiului indica la ce pol se situeaza eul, care este trasatura dominanta a personalitatii. Un trunchi subtire este desenat de catre cei care poseda un nivel inalt de sensibilitate, delicatete si rafinament. De asemenea, poate insemna vulnerabilitate accentuata in fata presiunilor exterioare. Latimea exagerata a trunchiului are la baza instictualitatea. Acest tip de trunchi subliniaza o tendinta majora spre impulsivitate si o capacitate redusa de autocontrol. In sfarsit, un trunchi normal se caracterizeaza prin echilibru emotional.
- • Solul constituie modalitatea de afirmare a personalitatii. Linia de baza, de sustinere poate sa fie prezenta sau nu. Prezenta solului confirma o personalitate ancorata in realitate, care nu traieste intr-o lume utopica si prezinta o stabilitate a conduitei. Lipsa lui poate fi interpretata ca incercarea unui sentiment de insecuritate, dezradacinare si neajutorare.
- • Prin evaluarea crengilor se obtin informatii cu privire la doua aspecte ale personalitatii: introversiunea si extroversiunea. Prezenta crengilor transmite o buna relationare cu ceilalti, pe cand lipsa lor pune in evidenta un comportament mai reflexiv, mai prudent.
- • Un copac incarcat de frunze sau fructe implica un anume conflict interior, anumite neregularitati si incomoditati. Analiza se face, bazandu-se pe:
a) partea spre care sunt inclinate: stanga sau dreapta;
b) daca sunt putine sau dese;
c) lungimea si grosimea acestora;
d) feluri/tipuri de frunze.
Cei care interpreteaza testul arborelui urmaresc intre 58 si 177 de indici pentru rezultate finale corecte, de aceea analiza trebuie facuta de un specialist.
Tehnica proiectiva si terapeutica privind caracterul si afectivitatea copilului implica patru nivele: 
- valoarea expresiva a desenului - felul in care copilul trateaza suprafata colii, alegerea formelor si culorilor care exprima aspecte ale starii emotionale;
- valoarea proiectiva, prin stilul general al desenului care exprima anumite dispozitii fundamentale
- valoarea narativa a desenului - prin desen copilul isi dezvaluie interesele, temerile, tensiunile, grijile, gusturile;
- valoarea simbolica, prin interventia unor procese si mecanisme defensive care releva natura
temelor inconstiente.
Pentru ca terapeutul sa-si faca o impresie mai profunda asupra personalitatii copilului, se apeleaza la desenul proiectiv serial. Copilului i se cere sa deseneze ceva anume (o casa, un om, un animal, o floare sau un copac) sau este lasat sa se exprime liber (alegand singur ceeace vrea sa deseneze). Aceasta tehnica presupune urmarea unor sedinte, in general doisprezece. Astfel, se formeaza o relatie terapeut-copil, cel dintai putand conduce copilul spre rezolvarea conflictelor de ordin psihic si spre un proces de vindecare interioara.
Faptul ca solicitam ajutorul psihologului ca sa intelegem mai bine ce se petrece in mintea si sufletul copilului nostru, nu echivaleaza cu ideea eronata a multora ca nu avem capacitatea de a ne educa copilul. De asemenea, nu inseamna ca acesta sufera de o boala psihica grava (nevroza sau psihoza). Copilul are nevoie de caldura parinteasca, de educatie, de intelegere, de rabdare si, la nevoie, si de ajutorul unui om care sa-l readuca pe calea cea dreapta. Terapeutul este cel mai in masura in a ajuta copilul sa invete sa-si depaseasca temerile, frustrarile, angoasele, redandu-i, astfel, libertatea simtamintelor si lumina chipului.
Text: Alina Danciu

1 comentarii:

Anonim spunea...

f interesant mi.ar placea sa citesc si alte articole de acest gen ....

Trimiteți un comentariu

 
 
 

Recomandam

Recomandam