LACUL BAIKAL

Lacul Baikal este situat în sudul Siberiei (Rusia). Este un lac cu apă dulce (reprezintă cea mai mare rezervă de apă dulce din lume 23000 km³) şi este cel mai adânc lac de pe glob (1637 m).
Lacul Baikal pe lânga faptul că este cel mai adânc lac din lume, poate fi considerat şi cel mai vechi prin cei circa 20-25 milioane ani de existenţă (exclusiv Marea Caspica şi Lacul Aral) şi unul dintre "muzeele vii", în care trăiesc aproximativ 800 specii de animale şi 245 specii de plante endemice, proprii lui

Lacul, a cărui formă seamănă cu o semilună, ocupă o suprafaţă de 31.500 km², iar linia ţărmului măsoară peste 2.000 de kilometri. Din punctul de vedere al mărimii, Baikal este a treia întindere de apă din Asia (după Marea Caspică şi Lacul Aral) şi cel mai mare rezervor de apă dulce de pe acest continent. Lacul ieşit din comun s-a format într-o depresiune tectonică, născută în epoci geologice demult apuse. Adâncimea lacului a atins chiar şi 2000 de metri. De-a lungul mileniilor însă, pe fundul său s-au depus aluviuni care l-au ridicat până la nivelui actual. Lacul Baikal îşi datorează abundenţa de apă celor 336 de râuri care se varsă în el, dintre care cele mai importante sunt Selenga, la sud-est, şi Angara Superioară, la nord. Unicul râu care curge din lac mai departe (în partea sa sud-vestică) este aceeaşi Angara, afluentul fluviului Enisei. La nord de lac tronează două masive muntoase, Munţii Baikal şi Munţii Barguzin, iar prin apropiere de extremitatea sa sudică trece graniţa ruso-mongolă.

Istoric
Lacul Baikal a fost descoperit în anul 1643 de către K. Ivanov şi V. Kolesnikov, iar în 1675, cunoscutul călător şi diplomat român Nicolae Milescu Spătarul, cunoscut în descrierile în limba rusă sub numele de Nicolae Spafarovici, în drum spre China, l-a ocolit prin partea sud-vestică, făcându-i şi o descriere amanunţită. De atunci lacul a constituit obiectul multor expediţii, fapt ce a permis elucidarea problemelor deosebite privind geneza depresiunii, adâncimea, regimul hidric, plantele şi animalele ce trăiesc în el. Astfel, lacul a fost cercetat de I. D. Cerski – după care s-a dat şi numele vârfului de lângă localitatea Sludianka, înalt de 2090 m, din culmea Hamar-Daban – de V. A. Obrucev, E. V. Pavlovski, P. E. Riabukin, V. V. Belousov, L. S. Berg, B. Dibovski, V. Godlevski, F. Drizenko, M. M. Kojov, G. I. Veresceaghin, A. Korotnev şi alţii

 
 
 

Recomandam

Recomandam