LACUL TITICACA

Lacul Titicaca ( "Lacul Frumos" ) este situat la altitudinea de 3821 m, dar nu este lacul situat la cea mai înaltă altitudine din lume [1]. Din 1862, deţine totuşi recordul mondial al celei mai înalte căi navigabile din lume pentru nave de mare tonaj. De asemenea, este şi cel mai mare lac din America de Sud, având o suprafaţă de 9710km².
Situat în podişul andin Altiplano, înconjurat de Anzii Cordilieri la graniţa dintre Peru şi Bolivia, la 16ºS latitudine şi 69ºW longitudine, Lacul Titicaca are o adâncime medie cuprinsă între 140 şi 180 m, atingând maxima de 280 m. Partea de vest a lacului aparţine regiunii peruane Puno, iar cea estică departamentului bolivian La Paz.
Mai mult de 25 de râuri se varsă în Titicaca. Lacul are 41 de insule, unele dintre ele dens populate.
Titicaca îşi menţine nivelul apelor datorită ploilor şi topirii zăpezilor de pe munţii din vecinătatea podişului Altiplano. Din el se formează râul Desaguadero, care curge spre sud, prin Bolivia până la Lacul Poopó. Acestuia i se datorează mai puţin de cinci procente din pierderile de apă, restul fiind rezultatul evaporării ca urmare a vânturilor şi soarelui, puternice la această altitudine.

Legenda lacului
O legendă povesteşte că, după Potopul andin, Inti, zeul Soarelui, şi-a îndreptat prima rază asupra lacului Titicaca şi a trimis din cer pe pământ, un fiu şi o fiică pentru ca ei să-i înveţe pe oameni să-l cunoască, să-l adore şi să îl considere zeul lor. Manco Capac şi Mama Ocllo vin din est, din Insula Soarelui, din mijlocul lacului sfânt, să dea naştere unei noi civilizaţii, el ca un luntraş aborigen în poncho roşu, stând în picioare, cu o prăjină lungă în mână, conducând ambarcaţiunea, iar ea, chircită în spate, toarce lână de lamă pe un fus de lemn. Locul în care Manco Capac şi-a înfipt bastonul de aur, a devenit locul ideal pentru dezvoltarea noii civilizaţii. Acest loc a fost numit Cuzco.

Clima
În zona Lacului Titicaca, clima este extremă, cu variaţii mari de temperatură între zi şi noapte. Perioada ideală de vizitare este între lunile mai şi octombrie, când zilele sunt însorite, ploile mai rare şi temperatura în timpul zilei atinge 25° C. Nopţile sunt întotdeauna reci. În ciuda faptului că temperatura medie a apei este scăzută 10 - 12°, lacul reprezintă un mare acumulator de căldură, astfel încât în jurul său se dezvoltă culturi de cartofi, orz, porumb. Regiunea din jurul lacului Titicaca este considerată ca fiind zona originară de cultivare a cartofului.

Flora şi fauna
Populaţia piscicolă a lacului este în prezent destul de săracă. Omul a introdus păstrăvul-curcubeu, iar acesta a eliminat peştele-pisică, originar de aici. La rândul său, păstrăvul-curcubeu a fost şi el pescuit excesiv. Principalul locatar al lacului este broasca de Titicaca (Telmatobius culeus) - specie endemică - despre care se spune că este mai mare decât un şobolan şi care respiră numai extrăgând oxigenul din apă prin piele. Din acest motiv, ea nu poate supravieţui afară din apă şi este văzută foarte rar. Vegetaţia lacului este de trei tipuri: amfibie, acvatică şi plutitoare şi formează unul din principalele elemente ale ecosistemului. Se remarcă trestia totora, Elodea, lintiţa, alga Chara sp. În Rezervaţie sunt prezente şi 64 de specii de plante terestre riverane.

Rezervaţia Naţională Titicaca
A fost fondată în 1978, acoperă 36.180 ha şi are drept scop conservarea florei şi faunei specifice, precum şi a peisajelor atractive din zona Lacului Titicaca; păstrarea resurselor naturale, precum trestia totora; dezvoltarea socio-economică a populaţiei din zonă; dezvoltarea turismului fără a distruge tradiţiile culturale ale zonei.

Turism
Vapor în Portul Puno
Navigaţia pe lac se realizează cu vapoare, dar şi cu ambarcaţiunile tradiţionale construite din trestie totora. Există, de asemenea, hoteluri cu restaurante în care poate fi apreciată bucătăria tradiţională în cele două ţări Peru şi Bolivia.
Vasul din imagine a fost cumpărat în Europa, dezasamblat şi apoi refăcut pe malul lacului. El funcţionează încă şi este folosit pentru croaziere pe lac.

 
 
 

Recomandam

Recomandam